De ce nu mai fac românii copii? Radiografia unui fenomen care ia amploare în România

Datele Institutului Național de Statistică arată că în ultimii 25 de ani, România a cunoscut o tendință negativă în ceea ce privește numărul de nașteri. De la 275.275 de nou-născuți în 1991, în mai puin de 10 ani, numărul a scăzut cu peste 40.000, având în vedere că în 2000, numărul nou-născuților ajungea la 234.521. La 15 ani de atunci, țara noastră înregistrează cifra minimă din ultimii 25 de ani. În 2015, în România, s-au născut doar 187.372 de copii.

Potrivit sociologilor, schimbările care au marcat lumea contemporană ar explica acest fenomen. De ce nu mai fac românii copii? În ultimul deceniu, valorile la care se raportează noile generații s-au schimbat și acum accentul este pus pe dezvoltarea individuală, pe educație, carieră și pe o calitate a vieții cât mai satisfăcătoare.

„Omenirea s-a schimbat mult în epoca contemporană. Odată cu creșterea economică, se schimbă valorile oamenilor. Apare diversificarea referințelor, un accent pus pe dezvoltare individuală, pe satisfacerea unor nevoi de cunoaștere, pe leisure, pe calitatea vieții, pe a crește copii altfel, într-un mediu mai prietenos, mai puțin supus constrângerilor unor interacțiuni limitate. Toate acestea presupun mult timp, iar acesta devine principala constrângere”, a explicat pentru Gândul sociologul Bogdan Voicu.

Timpul, devine, astfel, o piedică în procesul de întinerire a populației României.

„E nevoie de timp petrecut în educație, asistând la aceeași creștere a anilor petrecuți la școală pe care am observat-o la generalizarea studiilor gimnaziale, apoi la generalizarea celor secundare, iar acum mergem spre generalizarea celor terțiare. E nevoie de timp pentru a călători prin lume și a învăța de la ea, pentru a merge la locul de muncă, pentru a te muta de colo-acolo, pentru a decide care este partenerul cu care dorești să fii cu adevărat alături pentru restul vieții sau măcar pentru o parte a acesteia”, susține Bogdan Voicu.

Sociologul pune scăderea drastică a numărului de copii născuți anual în România pe seama faptului că, din cauza regimului politic, țara noastră a întârziat să se alinieze la acest trend dat de schimbările sociale și existent deja în multe țări din Europa. Politica demografică inițiată de Nicolae Ceaușescu presupunea nașterea cât mai multor copii, astfel că, în România, numărul de nou-născuți a început să scadă odată cu căderea regimului comunist.

„Odată dispărute dorințele megalomane ale liderului comunist, România cunoaște o scădere masivă a numărului de nou născuți. În 1991, volumul acestora constituie aproximativ 60% din cel al nou născuților din 1989 (acele fete născute după 1991 sunt mamele de azi, de aici și scăderea numărului de nou născuți care se vede în statistici). Fertilitatea (definită drept nou născuți vii raportat la femei de vârstă fertilă) scade în prima parte a anilor 1990 sub cea europeană, fiind practic egală cu cea din Bulgaria. Apoi urmăm un trend identic cu al Bulgariei, care îl repetă la zece ani distanță pe cel din Olanda și la 5 ani distanță pe cel din Italia și Spania. Cu alte cuvinte, fertilitatea a scăzut, iar apoi a început o ușoară creștere, datorată cuplurilor care au întârziat nașterea spre vârste mai înaintate. Spre 2010 ajungem cu fertilitatea pe la jumătatea țărilor europene”, explică Bogdan Voicu.

Româncele dau naștere primului copil la 26 de ani

Sub influența acestor factori, femeile din România au ajuns să dea naștere copiilor la vârste mai înaintate decât o făceau în urmă cu 10 au 20 de ani. Potrivit datelor INS, în 2015, vârsta medie la care româncele au dat naștere primului copil este de 26,8 ani. Prin comparație, în 2000, acest indice atingea doar 23,7 ani. Diferența de 3 ani, într-un timp relativ scurt se traduce și printr-o scădere a fertilității. Aici se observă influențele legate de procesul educațional în care sunt implicate noile generații și felul în care terminarea studiilor influențează începerea vieții de familie.

„Nașterile se petrec mai târziu, la vârste mai înaintate și există o fertilitate în declin. Este ceea ce a devenit vizibil în Europa anilor 1970, confirmând ideea cunoscută în lume începând cu 1986 drept `a doua tranziție demografică` „, explică sociologul Bogdan Voicu.

În ceea ce privește statisticile privitoare la vârsta medie a mamelor la toate nașterile, aceasta pornește de la 24,5 ani în 1991 și ajunge la 28,3 ani în 2015, potrivit statisticilor INS.

Sociologii admit că acest proces este unul normal și că astfel de fenomene apar la anumite perioade de timp.
„Cândva a naște la 14-15 ani era un lucru cât se poate de obișnuit. La fel este azi să naști la 34-35 de ani și chiar mai târziu. Creșterea speranței de viață o permite, creșterea timpului petrecut în educație o recomandă, nevoia de a constitui un cuplu solid – după mai multe experiențe, se adaugă și ea, iar medicina curentă o face posibilă”, explică Bogdan Voicu.

Îmbătrânirea populației, o problemă reală?

Scăderea natalității este considerată un fenomen cu efecte negative pe termen lung. Se admite că numărul tot mai mic de copii care vin pe lume anual se va traduce, în viitor, printr-o scădere a productivității muncii și o îmbătrânire a populației. Totuși, sociologii susțin că această îngrijorare este, în mare parte, nefondată și nu trebui să stârnească neliniștea.

„Aparent, acest lucru poate fi dezastruos. Ni se tot spune că nu va mai avea cine să muncească, că nu va mai avea cine să ne plătească pensiile. Ceea ce uităm este că productivitatea muncii crește mult mai iute decât scade fertilitatea, că acest lucru înseamnă că vor fi suficienți mai puțini lucrători, că sunt țări mai slab dezvoltate decât noi – da, sunt multe țări mai slab dezvoltate decât România – care au fertilități extrem de ridicate, precum cele care stârneau spaima Clubului de la Roma acum 45 de ani și care au astfel un surplus de populație ce poate migra către noi, așa cum se întâmplă de câteva mii de ani, așa cum românii au migrat spre Europa de Vest, reîmprospătând populația altor țări. O reîmprospătare și o diversitate care ar fi benefică și pentru România”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Acesta consideră că o politică ce ar putea fi benefică României la acest capitol este aceea care are în prim-plan ideea atragerii de imigranți și orientată spre promovarea și acceptarea de către populație a diversității.

„Dacă înainte de ultimul război mondial, România era o țară cu o diversitate etnică și religioasă similară altor societăți europene, dictaturile succesive (cele interbelice, apoi cea comunistă) au condus la o omogenizare ce tinde a frâna dezvoltarea și au redus disponibilitatea de a primi non-români alături de noi. Din fericire avem exemple de etnici ne-români care au câștigat simpatia populară (Raed Arafat, Klaus Iohannis, Clotilde Armand) și din căror experiență se poate construi un program de pregătire pentru a integra probabile valuri de imigrație”, explică Bogdan Voicu.

Până când aceste măsuri vor căpăta contur, rămâne să vorbească statisticile INS care arată că la 1 ianuarie 2015, populația rezidentă a României a fost de 19870,6 mii locuitori. Populația feminină a fost majoritară, cuprinzând 10163,6 mii persoane care reprezinta 51,1% din totalul populației rezidente.

La aceeași dată, se remarca adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea populației tinere (de 0-14 ani) cu 13,5 mii persoane, ponderea acesteia fiind constantă (15,5%) și creșterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani și peste) de la 16,5% la 17,0% (+78,9 mii persoane). Populația adultă (15-64 ani) reprezintă 67,5% din total, în scădere cu 142,0 mii persoane față de începutul anului 2014. În cadrul populației adulte a crescut ponderea grupelor de vârstă 15-19 ani, 25-29 ani, 45-49 ani și 60-64 ani și a scăzut cea a grupelor de vârstă 20-24 ani, 30-44 ani și 50-59 ani.